I-am zis :”Du-te dracului de împuţit!” şi-am plecat să înot

Politicos ar fi să mă iubeşti. Eu te iubesc, iubeşte-mă şi tu. Dar tu nu eşti politicos, tu nu faci politici; eşti mai degrabă ofticos, adică dacă tu m-ai iubi şi eu nu, ai fi bolnav de oftică. Eşti sănătos. Puţi de sănătate. Miroşi a om sănătos. Stau lângă tine şi mă mir ce miros ai, ce ochi ai, ce piele ai, ce om am, mă mir şi zic: Doamne, doar n-o fi om!
    Eşti singurul bărbat sănătos pe care l-am avut. Am avut doi bărbaţi: unul bolnav şi unul sanatos – tu. Pe celălalt îl cunoşti. Era bolnav. Parcă ceva la talpă daca îmi amintesc bine. Nu s-a întamplat demult, dar totuşi nu îmi prea amintesc, nu eram eu parca… eram ne-eu-a. Nu ştiu cum s-a întâmplat prea bine, de fapt nici nu s-a întâmplat bine, nici binişor chiar, a fost rau. Bolnav şi rau. Ţi-am zis: ceva la talpă…talpa stângă…a, nu, dreapta! ştiu sigur că era dreapta, era cea dinspre mare. Îl ardea când o punea pe apă, zicea că de dor. Îi zic: omule, te doare sufletul de dor, îţi plâng arterele de dor, dar nu îţi arde talpa!, tu eşti bolnav. Şi el îmi zice: „ştii, ai dreptate, sunt bolnav. Bolnav de vene uscate şi hipertensiune arterială, plus că trebuie să ţi-o spun şi pe asta, am suferit un accident şi ca să nu-mi pierd piciorul mi-au făcut transplant de suflet în talpă. Mi-au zis: nu te agita, băiete!, consecinţele nu vor fi grave, mai bine să nu iubeşti ca înainte decât să fii şchiop. Mi-am zis: bine gândit, domnule doctor, decât să iubesc şi, şchiop fiind, să nu fiu iubit, mai bine să nu iubesc şi să fiu iubit, bine gândit, domnule doctor!
Când m-am trezit din operaţie aveam talpa uriaşă. Slăbisem enorm şi aveam o talpă gigant. Cică nu au putut tăia din suflet şi l-au mutat cu totul în talpă. Aveau de ales între eu gras şi schiop şi eu slab, mergand cu o talpă mare. Mi-am zis: bine gândit, domnule doctor! Acum, vezi şi tu, bună alegere, tălpile au aceeaşi dimensiune, de buna seamă sufletul s-a adaptat stării de talpă. Acum mă gândesc să îmi cumpăr un câine. Vreau un labrador şi vreau să îl cheme POTAIE.”
    Vai, ce coincidenţă, i-am spus, şi eu mă gândesc să-mi cumpăr un câine. Vreau un labrador şi vreau să îl cheme Potaie. Fato, mi-a spus, tu nu eşti sănătoasă; Băiete, i-am spus, află că sunt sănătoasă, bolnavul eşti tu. Contraatac din partea lui: „50% dreptate: bolnavul sunt eu!, 50% eroare: bolnava eşti tu!”. M-am enervat, recunosc, şi i-am zis: du-te dracului de împuţit! Şi-am înotat. Şi-a înotat. Şi înotând îi sfârâia ceva. Îi era dor. Plecam şi lui îi ardea talpa. Apa fierbea, intenţiona să fiarbă marea şi s-o lase să se evapore. Şi-atunci am ieşit şi m-am şters cu nisip. S-a şters şi el cu nisip. Şi-am început să cântăm. Şi simţeam încet, încet şi din ce în ce mai real ceva rece. Era rece şi mă înţepa. Era roşu şi mă înţepa. Şi mi-am dat seama: mă iubea organic. Arterele hipertensionate începeau să crape. I-am zis: du-te dracului de împuţit! Dar nisipul se lipea de sângele picurat pe mine. Şi eram frumoasă. Şi mă miram. Şi-mi era frig şi eram frumoasă, purtam sânge asortat cu aur. Şi-mi era mai frig şi mai rece..şi nu ştiam ce era atât de rece, şi el era din ce în ce mai rece, din ce în ce mai rece, din ce în ce mai rece..a răcit urat,.. de tot…doar talpa i-a mai strănutat de câteva ori într-un spasm înţepenit. Şi eram din ce în ce mai frumoasă, din ce în ce mai roşie…iar el a rămas cu arterele uscate şi cu un strănut înţepenit în colţul tălpii drepte.
    Am plecat fericită pentru că eram frumoasă şi i-am spus: du-te dracului de împuţit! Bănuiesc că s-a dus.
    […]
    Stau şi mă mir, mă miruiesc mirându-mă. Ce piele, ce palmă, ce unghii, ce ochi, privire, urechi, genunchi, artere, coate, omoplaţi, ce miros. Miroşi a om sănătos.. Puţi de sănătate.
    Îţi şoptesc: du-te dracului de împuţit!; mă duc să înot!