Jocandi causa

Miercuri, 7 Aprilie, 2010

Zic: haideţi să ne spălăm pe mâini!
Să ne spălăm sub mâini chiar.
Să ne spălăm în mâini; stând în mâini să ne spălăm cu picioarele sau stând într-o mână cu cealaltă mână.

Iubitul meu a mir miroase înspre oase.

Sfat pentru bulimice: când degetul vă e prea mic şi nu vă ajunge în gat, atunci e rău
…că nu vă e rău.
Imaginaţi-vă o interschimbare între dinţi şi păr.
Freacă-ţi creştetul capului cu periuţa pentru dinţi.
şi mestecă pâinea cu părul ce-ţi creşte în gură.
Acesta nu este un blestem! Atenţiune! Atenţiune!
(Nu mâncaţi pâine – drojdia face bine la păr).
Acesta nu este un blestem! E o celulă stem din stern!
N-am!

Îi dezvălui iubitului meu că pielea mea miroase a miere
proprie
bâz, bâz, albinuţa ta

miau, zise felina în timp ce se mieuna
sunt o smiorcaită – zmieurita zmiorlăita – nevastă de zmeu cu chip de zeu.

Între infra-roşu şi supra-roşu sunt undele radio.
Înotăm în frecvenţe joase, mi amor.
Atitudine latitudinală.
iubi, iubi, iubi,
rubi, rubi, rubi
Radio, Radio
Vzjs-vzjs-vzjsvsjz-vsjz
“Jesus Christ we love you so, since we saw your Tv-show”
Vzjs-vzjs-vzjsvsjz-vsjz
Bratislava, hier, soixante-six centimètres, stationnaire.

În blocul în care stau eu, scara are casă
o numim în mod uzual: casa scării.
în mod uzual, greşesc uşa
acum sunt la alte porţi
…la porţile percepţiei
Ahoe!

Fm, am, pm, h&m
Hey, mega-galomaniac,
You’re not Jesus,
Galliano!

Asanas, baby!
Asanas, fashion and anorexia!
Noul imn al generaţiei mele.

Fac parte dintr-o generaţie extraordinară
suntem extra-ordinari.
asta poate avea atâtea semnificaţii… Vai de mine!
Suntem ordinari din cale-afară!
suntem dezorientaţi, pentru că nu avem un singur orizont
…avem două orizonturi!
şi nu ştim la care să ne închinăm: înspre est sau înspre vest
Până la urmă nu ne mai închinăm
Deocamdată.
Până când vom dezvolta adaptări la mediu în stilul Şarpe: cu un ochi vom privi atunci înspre est iar cu celălalt înspre vest.
sau înspre nord şi sud
sau nord-est sud-vest
Nord-vest sud-est
Da da da!
nord-vest sud-est: direcţia – înspre mare!
M-am reorientat… nu mai stau în cap.
şi nici în mâini, nici în poimâini, ci în pâini
e plin de şerpi
ca în rai
zis-a Magicianul.
Poftiţi de vă închinaţi.
Am doi sori (şi niciun frate),
prin urmare două răsărituri şi două umbre.

Iubitul meu traieşte pe un tărâm numit Planemo
acolo nu există soare
şi dacă nu există soare nu sunt zile, anotimpuri, prin urmare timpuri.
Iubitul meu e fără de timp
îl alint Matusalem.
iubi, iubi, iubi,
rubi, şubi, şubi
şubi-du-ba
…Shibam!

Eu trăiesc în Shibam pe banii iubitului meu.

Anunțuri

Lichefiere

Duminică, 27 Decembrie, 2009

După ce mâinile mele au atins mâinile tale, după ce buricele degetelor mele s-au sărutat îndelungat cu buricele degetelor tale,… mâna ta a devenit mâna mea, precum mâna mea a devenit mâna ta. Egal.
Când degetele mele ating acum buzele mele ori ochii mei, ori pe mine pe de-a-ntregul e ca şi cum toate acestea, toată eu aş fi atinsă de tot tu.
Fiecare por al meu e completat de porii tăi. Fiecare respiraţie de piele vrea să te respire pe tine. Pe de-a-ntregul. Tu treci prin mine, în mine.

Trupul mi-e harta ce poartă urmele limbii tale. O hartă ce nu porneşte de niciunde şi nu ajunge niciunde. Desene abstracte. Linii frânte ori continue, încălecate, întretăiate, suprapuse, săpate. Senzaţii desenate, hartă a sentimentelor, traseu al trăirii de la tine înspre mine.
Pielea mea poartă cicatricea lăsată de arsura limbii tale.

Când ni s-au întâlnit buzele am simţit că mi s-au spart timpanele. Zidurile Ierihonului s-au prabuşit în urechile mele! Cetatea a fost cucerita. Ce a urmat a fost cea mai adâncă şi întunecată linişte. Simţurile au fost anihilate pentru ca unul singur să fie mai puternic decât toate celelalte însumate: tactilul. Gură pe gură: buze cu buze, dinţi cu dinţi, limbă cu limbă, dinţi cu limbă, salivă amestecată, fierbinte..clocot.
Plus unele zvâcniri ale trupului…nostru.

Primele semne ale dezmorţirii au fost dureri: simţeam carnea frământată, iar ochii mă dureau de privirea ta.
Se formaseră lanţuri între ochii nostri. Zalele lor îmi spărgeau pupilele forţând pleoapa să stea deschisă. Mă uitam necontenit în ochii tăi, fără a vrea, a încerca sau a putea face altceva. Pentru că nu îmi doream altceva … nimic altceva decât ca ochii noştri să facă dragoste înlanţuiţi. Cât de dureros de pătrunzătoare era privirea ta…pentru că ea străbătea prin mine, în mine.
Drumul spre interior e drumul prin ochi. Ai pătruns şi haosul a fost restabilit.
Delir! Delir! Delir!
Timp nesfârşit în delir!
Ne hrănim cu muşcături din carnea celuilalt, cu buze muşcate în sânge, ne bem saliva şi lacrimile necontrolate şi ne odihnim visând.
Adormim îmbrăţişaţi şi visăm că adormind îmbrăţişaţi începem să visăm că adormim îmbrăţişaţi şi visăm. Ne trezim brusc, dintr-un vis într-altul, la cea mai mică zvâcnire a vreunuia.

Ne dezmorţim. Iau o carte de sub pat pe care o răsfoiesc minute îndelungate timp în care tu priveşti în gol. Luna e plină, eu sunt goală şi ţie îţi place antiteza asta. Fără a-mi ridica ochii din pagină îţi citesc: „..peste ani mă vor bea zeii şi vor simţi în mine gustul tău!”

…Încă priveşti în gol.

Tuşesc. Îmi întorc plămânii pe dos ca pe un balon plin de scuipat pentru care te temi să nu se spargă.
Nu ma tem că nu se vor sparge. Mă tem doar că va dura prea mult până ce tusea va scuipa sângele, până ce scuipatul se va colora în roşu.
Mă doare-n cot de boală şi mă gâdilă în gât de boală.
Cânt pe tonuri calde şi duhnitoare de tuse.
Răceala îmi cuprinde vârfurile unghiilor. Le tai. Unghiile tăiate şi aruncate la gunoi ustură. Stau aruncate în coş printre coji de pâine, hârtii mototolite, ambalaje şi ustură. Tare de tot. Întorc resturile şi caut propriile-mi resturi. Caut rezultatul scăderii din trup a sufletului – vârfuri de unghii ce ustură. Le vreau pansate şi date cu alcool sanitar.
Mă vreau pansată şi dată cu alcool sanitar.
Mă vreau adunată la trup, nu scazută din trup.
Mă vreau scăzută din timp de tine
Mă vreau scoasă din tine de timp.

Îti plac bolnavă, semn că sunt mai mult decât spirit, sunt carne. Îţi place tusea: plămânii-mi cântă pentru tine, crezi. Au o melodie specială de boală şi dor. Melodie de trup. Carnea-mi cântă la plămâni. Toată sunt o orchestră! Boala e instrument. Îmbolnaveşte-mi ochii şi înveninează-mi mintea. Domnule dirijor, veţi fi extraordinar atunci! Veţi susţine împreună cu orchestra dumneavoastră cel mai minunat concert!

Trezindu-mă dimineaţa, am văzut cum mă pictai cu albastru de metil şi mă parfumai cu alcool sanitar.
Te înjur de toţi sfinţii. Te scuip cu dumnezei în cuvinte înghesuite. O iau de la Sfântul Petru şi nu mă opresc până la Petru Rareş. Sunt mai puţin decât carne! Sunt spirit! Nu sunt nimic mai mult decât spirit! Îţi înjur carnea. Vreau să-ţi muşc braţul până la sânge! Vreau să-ţi muşc ochii până la plans!

Tu înţelegi de ce?

Vino vineri la colţ! Vino! La orice colţ. De bloc, de stradă, de lume. Oricare colţ de lume, căci lumea are colţi. Vino, iubitul meu! Caninul necrescut al nou-născutului stă să încolţească! Să erupă! Plămânii mei erup! Scuipă lavă! Sângele îşi găseşte lesne drumul. Copilul plânge după tată, iar mama plânge după mamă. Însăşi ea plânge după ea însăşi.

Nu fumez. De şase luni peste şase zile. De când i-am scrumat direct pe suflet. Are o cicatrice urâtă pe trup. Iubitul meu e o scrumieră ciobită plină de suflet carbonizat. Nu o pot goli şi nici curăţa. Sufletul carbonizat i s-a cimentat.

Auzisem undeva că focul nu se poate juca cu focul decât un singur joc: de-a iadul. E un joc de viaţă şi de moarte, mai degrabă de moarte. Nu mă tem. Defel. Caut focul la colţuri şi naştem iaduri.

Vino, iubitul meu! Tusea-mi creşte cu o octavă şi îşi schimbă tonul – nuanţa deci.
Vino să naştem iaduri din pântecu-mi bolnav!
Nou-născutul e vechi-născut. Are colţi acum.

Un om trece pe stradă şi se opreşte.
Un alt om trece pe stradă şi se opreşte
Un alt om trece pe stradă şi se opreşte.
Un alt om trece pe stradă şi se opreşte.
Apari tu pe stradă şi te opreşti.
Un om trece pe stradă şi se opreşte.
Trec cinci minute ce refuză să se oprească.

Scot pistolul pe fereastră şi trag un singur foc. Un om? Tu? Eu? Tu! Pe tine te-am ales. Mi-ai placut cel mai mult prin urmare am tras. Am tras, iubitule, şi te-am lovit direct în gura pe care o căscaseşi încercând să mă rogi să mă răzgândesc!

Ai avut o moarte penibilă. Împuşcat direct în gură de un asasin necunoscut, cu cinci gură-cască ce se uitau la tine.
Martori imbecili. Martori la nimic. Nu au putut da detalii. Nu au ştiut nici ei de ce s-au oprit, crede-mă, nu ştiu nici eu. Ştiu că ai murit penibil: împuşcat direct în gură de un asasin necunoscut. Poliţia continuă cercetările: suspectează că ar fi vorba de o reglare de conturi. Pot spune că au nimerit-o.
Poate că sunt din lumea interlopă. Poate că am încercat să pun capăt unor afaceri cu droguri, mită, spălare de bani şi trafic de carne vie. Omorul seamană a execuţie. Bănuiesc că sunt dintr-o bandă rivală..

Habar n-au de adevăratul motiv. Mon ami, consider că sufletul e mai scump decât carnea vie sau moartă. Mon petit, eu reglez suflete cu gloanţe. Un suflet, un glonţ. Sufletul meu, glonţul meu. Consider, dragule, că ai murit cum trebuia. Dacă ai ceva de obiectat: bântuie-mă! Nu mă tem. Gloanţe nu mai am. Consider că am reglat conturile.
Poliţia suspectează că ar fi vorba de droguri, bani şi carne. Pare-se ei nu consideră sufletul scump. Tant pis! Bântuie-mă, iubitule! Te-a omorât un asasin necunoscut pe motiv de reglare de conturi.

Ştiu, ai fi vrut o moarte demnă. O altfel de moarte. Ai fi vrut ceva măreţ şi memorabil. E memorabil: penibil şi memorabil. Măreţ doar pentru mine. Mă-ta plânge întruna. Eu râd de îmi dau plămânii afară. Îmi dau seama că a existat comunicare la nivel înalt între noi. Superior. Cred în telepatie. Moartea ta m-a făcut să cred că ne potriveam, mon petit. Ne înţelegeam şi comunicam perfect: ai deschis gura exact când mă gândeam eu că ai face bine s-o caşti.                      Mă-ta îşi dă ochii afară de plâns. Dă-o dracu’, mai şi exagerează! Nu meriţi tu atâtea lacrimi.. Ce? Doar ei îi e greu? Mie nu, crezi? Află că mi-a fost! Mi-am dat creierii cu curu-n sus numai ca să mă hotărăsc ce execuţie în stil comico-mafiot să-ţi trag. Greu, iubi, greu!

Mi-ar fi plăcut să te las să te căinezi puţin. Ar fi fost ok. Nu zic că ar fi acum nasol sau ceva. Departe de mine asemenea gânduri! Pot să zic că e acceptabil. De-ţi căscai gura prea tare şi scoteai ceva pe ea martorii n-ar mai fi fost doar cinci holbaţi imbecili plus inutili şi nici asasinul necunoscut. Noroc că n-ai scos nimic pe gură ci ai deschis-o doar la timp pentru intrare!

Se trânteşte mă-ta pe jos şi zbiară ca nebuna! Domnul tatăl tau, faţă de care ştii că port un respect neţărmuit (asta serios acum) se chinuie şi el prin lacrimi s-o împace. O fi dat dracu-n ea de zbiară-n halul ăsta!

Iubi, bântuie-mă de ai chef!

Legitimă apărare?
Nu. Pledez nevinovată.
Trag cu ochiul şi îţi şoptesc: te iubesc.
Pledez nevinovată, domnule! A avut o moarte penibilă şi un asasin necunoscut. Martorii au căscat gura doar. Aveau ochii închişi

În post preotul a cântat prea tare

Sâmbătă, 18 Iulie, 2009

          Aceeaşi canapea ca data trecută, aceeaşi oglindă în faţă, mai mult praf şi o nouă operaţie…matematică. Cer o foarfecă şi rog să mi se taie genunchiul ca să se nască sângele prin cezariana. La mulţi ani, Betrei!

          Invitaţie la nuntă! La nunta mea, doar a mea!  Betrei, mama ta se căsătoreşte, nu-i ura casă de piatră, nu vrea casă de piatră, vreau casă în flori şi copii de piatră, Betrei, tu eşti copil de sânge.

           În ziua în care mi-am spus DA, m-am decis că e de bun simţ să îl chem şi pe el la nuntă. M-am căsătorit în pat. A venit ofiţerul de stare civilă la căpătâiul patului. Am zis da. M-a întrebat dacă mă căiesc, i-am spus nu. Şi-apoi mi-a trecut aşa prin cap să îl chem pe Radu la nuntă.

          Am o nuntă lungă. Până vine Radu mai trec câteva straturi de praf pe oglindă. Ofiţerul stă la căpătâiul patului, îmbrăcat foarte elegant în negru. Îl aşteptăm pe Radu şi ofiţerul îmi cântă.

          Radu a fost mereu romantic. Intră pe uşă sfios cu o lumânare aprinsă în mână şi plânge de fericire. Îmi spune cât sunt de frumoasă, iar eu îl rog să şteargă praful de pe oglindă să văd dacă are dreptate, dacă sunt frumoasă. Ei nu, n-are sens, îmi spune, crede-mă, nenorocit de frumoasă, ai o paloare extraordinară, nu, nu voi şterge praful, uiţi că aduce ghinion să vezi mireasa înainte de nuntă?

            Mă pornesc şi eu pe plâns: Radule, eu cu cine mă mărit?

           Ei nu, crede-mă, îmi spune, strici surpriza dacă te vezi înainte. Suspină sacadat şi are o voce piţigăiată de la plans: aminteşte-ţi, e nunta ta, doar a ta!

           Ofiţerul începe să mă deranjeze. Cântă parcă mai tare decât la început. Betrei, eşti cam agitat, parcă ai vrea să te naşti, parcă? Radule, ofiţerul se grăbeşte, zice că dacă mai aştept puţin intrăm în post şi nu mă mai poate cununa. Însă eu nu mă grăbesc, înţelegi? Vreau să fac lucrurile exact când simt că este momentul. Vreau să mă cunun născând. Ce-i drept îmi simt sângele tot mai agitat. Să cer foarfeca? Radule, îmi tai tu genunchiul?

           Ofiţerul mă anunţă că am intrat în post. Mă căiesc? Nu, de ce? Radule, eu nu înteleg de ce plângi! Eşti mai emoţionat decât mine, tremuri prea tare, iubitule! Adevărul e că poate ar fi fost mai bine să nu te chem., dar m-am gândit că e o chestiune de bun simţ să chemi soţul la nunta soţiei.

           Spune-i preotului să nu mai cânte! Radu, de ce zbieri? Şi de ce ai stins lumânarea, iubitule? E întuneric acum.

Clocot

Vineri, 17 Iulie, 2009

Eu sunt sufletul meu. Iar trupul meu e căruţa şi picioarele-mi sunt caii.
Îmi văd caii înhămaţi în sandale.
Am sandale bizare. Au câte trei mărgele mari, maro, mari cât nişte bomboane, aşezate în locul Tatălui, al Fiului şi-al Sfantului Duh.
Picioarele mele înhămate în Sfânta Treime galopează.

Vreau să te pişc de vene. De ce? Habar n-am. Mi-e sete de tine. Vreau să te pişc de vene şi-apoi să-ţi împletesc arterele şi să le leg la capete cu propriile-mi capilare.
Vreau să te vad cu sângele, să te aud cu plămânii şi să te miros cu limba.
Iar tu, cunoaşte-mă cum vrei. Doar priveşte-mă, de poţi, sau doar gândeşte-mă.
Nu mă visa. Cred că dacă mă visezi rămân visată. Eu nu vreau să fiu de vis, vreau să fiu de foame, vreau să-ţi fie poftă de mine nu să ai chef să mă visezi.
Ia, gustă-mi unghia de la degetul mic al piciorului – copita de cal … nu că are gust a mine?
Hai, mai vrei? Miroase-mi nasul! Şi azi te las să-mi muşti valva atrio-ventriculară. Ce spui: ne împletim venele prima dată sau ne mâncăm?

Eu n-am pretenţii de apă plată. Beau calmă şi apă de la robinet.

Zic să ne suim în mare şi să mergem aşa pe ea până la capăt. Faci pariu cu mine că la capătul mării e cerul? Pe ce facem pariu? Pe ce vrei tu. Ia, pe o sticlă de vin, merge?

Îmi amintesc când mi-ai zis prima dată „te iubesc”. Ţi-am zis să-ţi vezi de treabă. M-ai prins de păr şi mi-ai fixat capul în ochii tăi:
TU: Te iubesc, nu pricepi?
EU: Nu, nu pricep. Când ai spus te iubesc nu am simţit că m-ai iubi, am simţit că m-ai scuipat pe faţă…erai doar prea pornit.
Ţi-ai băgat atunci şi cealaltă mână la mine în păr, m-ai lipit de tine şi mi-a fixat buzele în ochii tăi. Nu ai mai zis nimic un minut întreg. Şi-atunci mi-am băgat şi eu isterică mâinile la mine în păr şi ţi-am şoptit calmă: „te iubesc, pricepi?!”. M-ai sărutat.
Îţi simţeam trupul înfierbântat. Şi înfierbântat era şi al meu. Două flăcări uriaşe, împrăştiate, risipite în trup. Am început să-ţi sorb focul. Şi flăcările se micşorau, şi micşorându-se se intensificau, ardeau mai tare.
Şi-apoi ambele flăcări au fost la mine-n trup. S-au unit. Au devenit o minge de foc ce-a adormit la mine-n pântec.
Acum port iadul în pântec.

Mi-am dat sandalele jos şi alerg, alerg spre tine să te chem … te chem să te plimbi cu mine spre capătul mării. Ştii, eu nu m-am gândit niciodată la avort până acum…m-am hotărât: dacă pierd pariul avortez, dacă îl pierzi tu, nasc.

Acum picioarele noastre, deshămate de Tatăl, de Fiul şi de Sfantul Duh încep să galopeze spre capătul mării, iar eu simt iadul crescând la mine-n pântec.

Personal

Vineri, 17 Iulie, 2009

EU: Mi-am facut două planuri.
TU: Ei, ai tu mai multe planuri, te văd, eşti plină de planuri.
EU : Nu, nu. Am exact două planuri : planul real şi planul ireal. Mi le-am făcut eu.

       Exist. Şi pentru asta gândesc mult, tot felul de lucruri. Mă şi mir când îmi dau seama. Mă trezesc doar aşa că stau prostită şi gândesc. Fac ceva, bunăoară vreau să merg la bucătărie să beau apă : pornesc, încep să mă gândesc în timp ce străbat holul la apă, de la apă la te miri ce, de la te miri ce la ferească sfântul ce, şi mă pomenesc ba sprijinită de uşa de la baie, ba în cealaltă cameră pe jos…dar cele mai dubioase momente sunt cele în care mă trezesc simplu, în picioare, dreaptă, ţeapănă, gândită… Şi mă enervez când păţesc aşa. Asta e una.
       A doua e că visez mult. Da mult de tot, nu aşa. Mi-am dezvoltat un obicei de-a lela, că dorm mult, mult e tot, ziua, noaptea, viaţa, moartea, în pat, cu capul pe masă, dorm, Dumnezeule, unde apuc … şi slavă Ţie şi apuc!
Cel mai mult visez când dorm scurt. Perioada în care aţipesc aşa puţin, nu ştiu. Greu de explicat. Şi dorm nu de oboseală, dorm de plăcere. Dacă mă întrebi de ce-mi place viaţa zic : de-aia, mă, că poţi dormi ! Aud pe unii alţii : trăieşte-ţi viaţa, nu ştiu ce…Eu zic aşa : mai bine dormi, dormi, frate, cât poţi că nu se ştie…chiar aşa : dacă poţi dormi numai în viaţă şi în moarte nu ?! Eu cred cu tărie că aşa trebuie să fie. Păi ia fi tu atent aici : ca să trăieşti trebuie să dormi, dacă nu dormi, mori ; doar ce, credeai că e poveste treaba aia cu ” mor de somn ” ?…dar acuma, când mori…mai ai nevoie de somn ? Eu cred că moartea nu-i un somn adânc, eu cred că moartea e o stare de trezire supremă. Mai doarme dracu după ce moare ! Ascultaţi aici : dormiţi cât sunteţi în viaţă ! Visaţi acum ! Eu asta faca acum, pentru că mă gândesc că după ce mor, după ce mor voi mai visa de-abia după ” cea de-a doua şi înfricoşătoarea Ta venire „. Asta e Învierea : Visul !

       Bun, şi ziceam că mă opresc aşa din senin din viaţă şi gândesc sau visez. Sunt două planuri : planul real şi planul ireal şi mi le fac eu. Eu singură construiesc planuri…şi-apoi, apoi aşez planurile astea în aşa fel încât le fac să determine un spaţiu. Spaţiul mi-l construiesc tot eu. Şi pun în el infinite puncte, infiniţi oameni adică : bunăoară, în planul meu, tu eşti infinit ; jur, te gândesc şi te visez te miri cum, mereu alftel, mereu, mereu, mereu,..altfel …

       Adormisem odată pe troleu. Şi visam că mă plimbam cu un tren personal.
       Visurile cu trenuri îmi plac cel mai, cel mai mult. Mai ales trenurile personale. N-am greaţă de personal, am poftă de personal ! Pai unde dracu întâlneşti altundeva atâtea feluri de oameni, atâtea feluri de mirosuri, voci, atitudini…atâtea varietăţi de suflet ?!
Îmi place vara, când merg cu trenul să port maiouri, să am cât mai multă piele expusă, să prind o banchetă goală, să mă întind pe ea, să moţăi şi să-i aud pe vecinii mei de compartiment ce vorbesc…când mă trezesc să fiu lipită de bancheta aia din muşama, să mă pişte pielea când mă dezlipesc şi apoi să am tot felul de desene roşii pe piele…
       Am visat odată că mi-am pierdut inelul ăsta de pe degetul mijlociu pe sub banchetă, că de acolo a ajuns pe la roţi, că s-a transformat în roată, ia imaginează-ţi, inelul ăsta, roată de personal ; apoi că a venit naşu şi i-am explicat situaţia ; prima dată l-am rugat să oprească trenul că e foarte important pentru mine, nu ştiu ce şi ăsta nu înţelegea nicicum, apoi am zbierat la el şi el tot nu înţelegea; m-am dat a capul lui…cu o mână îl trăgeam de păr şi cu cealaltă încercam să-i zgârii venele. Zbieram la el şi ăsta era calm, nimic, ” nu oprim, domnişoară, trenul pentru un inel. „, îi zic : ” mă, domnişoară era mă-ta înainte să te facă, eu te scuip de nu opreşti trenul !”…

          Furtună albastră. Furtună e femininul furtunului: un furtun şi o furtună. Se potrivesc: îi leagă apa.
          Ce ne leagă pe noi?
          […]
          Albastră. Femeia astrului în alb, epitet inversat. Eu sunt albastră. Port pantaloni albaştri cu flori albe şi flori roşii. Sunt albastră şi îmi pun tălpile pe cap. E o nouă şmecherie pe care am învăţat-o. Am tălpile pe cap, stau pe canapea şi privesc în oglinda din faţă. Mi-am luat capul în tălpi şi stau.
          Mă adun.
          Pun mâinile pe genunchi. Mă integrez…mă integrez în cerc, în mii de ceruri, în sferă! Privesc centrul sferei. Totul e reductibil la punct. Perfecţiunea absolută e în punct. Încearcă să descompui punctul. Încearcă să descoperi în punct un alt punct. Împarte-l şi-l vei anula, divide et impera!
          Spasm, încordare, neputinţă:…desfacere!
          Să faci sfoara pe pământ e limitativ. Te înrădăcinezi, vrei cât mai multe puncte comune cu pământul. De-aia s-a ridicat omul înspre cer. Ne rupem de pământ spre a ne înălţa.
          Încerc să fac sfoara pe cer. Să mă reînrădăcinez. Picioarele-mi sunt paralele cu cerul. Doua linii paralele se întâlnesc … la infinit. Sunt crăcită la infinit, crăcită până la Dumnezeu!
          Mă adun.
          Mă adun cu tine. Rămân aceeaşi. Când aduni două lucruri le transfigurezi. Mă adun cu tine. Rămân aceeaşi. Când aduni unui lucru zero te trezeşti cu acelaşi lucru. Mă adun cu tine. Rămân aceeaşi. Te-aş scădea din mine: aş rămâne încă aceeaşi. Dacă ne-am înmulţi ne-am anula. Mă gândesc dacă să mă împart la tine…ne-am transfigura în infinit, nu?

       La şase ani m-am mutat la etajul patru. Până atunci locuisem la parter, iar perspectiva de a locui mai aproape de cer îmi surâdea. Părinţii mei angajaseră un nene să ne pună faianţa şi gresia în baie. Faianţă şi gresie albastre, diferenţă de nuanţă; faianţa albastru în degrade. Şi nenea m-a întrebat pe mine cum vreau să dispună plăcile: „haideţi să o întrebăm pe domnişoara, a spus, cum vrei: în formă de stea sau în formă de tablă de şah?” După ce m-am scărpinat profound în cap, am răspuns: tablă de şah. Dar m-a suparat repede nenea faianţarul, când mi-a mărturisit că nu poate face decât tabla goală. L-am rugat: măcar un nebun la centru. Nu putea. „Desenaţi stele!”, i-am spus
       Mama era mereu speriată că voi cădea. Nu mă lăsa să urc scările pe lângă balustradă, ca să nu-mi vină pofta de zbor şi să nu mă rostogolesc peste.
       Prima zi în balcon. Mitul căderii reîntors. Mama: „să nu te apleci peste pervaz” – ca să nu am poftă de zbor şi să mă rostogolesc peste. Şi-atunci priveam în sus. Şi-ascultam de jos. Şi era minunat. Şi îmi făceam poveşti. Poveşti cu mine şi cu cer. Eu eram alta în fiecare zi şi el era schimbat în fiecare zi. În unele zile era murdar, avea pete în toate nuanţele de cenuşiu. Seara făceam baie. Şi noaptea făcea baie şi cerul. Pe dimineaţa pe când mă trezeam toată apa murdară cu care se spălase noaptea se scurgea pe jos, pe pământ, în bălţi.
             Într-o vară am făcut baie eu şi cerul în aceeaşi cadă. O cadă uriaşă, inimaginabil de mare pentru mine. Şi-aveam poftă. Poftă să atiung cerul : şi-am înaintat spre el. Şi-alergam prin apă şi îmi făceam vise şi poveşti. Când m-am trezit eram pe o patură şi o auzeam pe mama: „trebuia, trebuia să mă gândesc, Doamne, Dumnezeule, fata asta nu are doar poftă de zbor ci şi de înot, nu trebuia să o fi lăsat singură în mare.” Şi-atunci am vomat o gură uriaşă de apă sărată.
      [..]
      Încă mai fac baie cu cerul. Odată pe an. Dar a ajuns să nu-mi mai fie suficient. Vreau să fiu aproape de el când am chef . Plus că acum şi etajul patru e un lux pe care mi-l permit rar. Camera 13 de la parter a căminului nu are nici balcon. Acasă baia încă are stele şi balconul voci.
      Ultima dată când am fost acasă i-am spus mamei mele: „mamă, m-am hotărât, eu o să fug cu circul!”
      Iar mama a suspinat profound şi mi-a spus: „să nu te faci trapezista…” – ca să nu am poftă de zbor şi să mă rostogolesc peste…

Politicos ar fi să mă iubeşti. Eu te iubesc, iubeşte-mă şi tu. Dar tu nu eşti politicos, tu nu faci politici; eşti mai degrabă ofticos, adică dacă tu m-ai iubi şi eu nu, ai fi bolnav de oftică. Eşti sănătos. Puţi de sănătate. Miroşi a om sănătos. Stau lângă tine şi mă mir ce miros ai, ce ochi ai, ce piele ai, ce om am, mă mir şi zic: Doamne, doar n-o fi om!
    Eşti singurul bărbat sănătos pe care l-am avut. Am avut doi bărbaţi: unul bolnav şi unul sanatos – tu. Pe celălalt îl cunoşti. Era bolnav. Parcă ceva la talpă daca îmi amintesc bine. Nu s-a întamplat demult, dar totuşi nu îmi prea amintesc, nu eram eu parca… eram ne-eu-a. Nu ştiu cum s-a întâmplat prea bine, de fapt nici nu s-a întâmplat bine, nici binişor chiar, a fost rau. Bolnav şi rau. Ţi-am zis: ceva la talpă…talpa stângă…a, nu, dreapta! ştiu sigur că era dreapta, era cea dinspre mare. Îl ardea când o punea pe apă, zicea că de dor. Îi zic: omule, te doare sufletul de dor, îţi plâng arterele de dor, dar nu îţi arde talpa!, tu eşti bolnav. Şi el îmi zice: „ştii, ai dreptate, sunt bolnav. Bolnav de vene uscate şi hipertensiune arterială, plus că trebuie să ţi-o spun şi pe asta, am suferit un accident şi ca să nu-mi pierd piciorul mi-au făcut transplant de suflet în talpă. Mi-au zis: nu te agita, băiete!, consecinţele nu vor fi grave, mai bine să nu iubeşti ca înainte decât să fii şchiop. Mi-am zis: bine gândit, domnule doctor, decât să iubesc şi, şchiop fiind, să nu fiu iubit, mai bine să nu iubesc şi să fiu iubit, bine gândit, domnule doctor!
Când m-am trezit din operaţie aveam talpa uriaşă. Slăbisem enorm şi aveam o talpă gigant. Cică nu au putut tăia din suflet şi l-au mutat cu totul în talpă. Aveau de ales între eu gras şi schiop şi eu slab, mergand cu o talpă mare. Mi-am zis: bine gândit, domnule doctor! Acum, vezi şi tu, bună alegere, tălpile au aceeaşi dimensiune, de buna seamă sufletul s-a adaptat stării de talpă. Acum mă gândesc să îmi cumpăr un câine. Vreau un labrador şi vreau să îl cheme POTAIE.”
    Vai, ce coincidenţă, i-am spus, şi eu mă gândesc să-mi cumpăr un câine. Vreau un labrador şi vreau să îl cheme Potaie. Fato, mi-a spus, tu nu eşti sănătoasă; Băiete, i-am spus, află că sunt sănătoasă, bolnavul eşti tu. Contraatac din partea lui: „50% dreptate: bolnavul sunt eu!, 50% eroare: bolnava eşti tu!”. M-am enervat, recunosc, şi i-am zis: du-te dracului de împuţit! Şi-am înotat. Şi-a înotat. Şi înotând îi sfârâia ceva. Îi era dor. Plecam şi lui îi ardea talpa. Apa fierbea, intenţiona să fiarbă marea şi s-o lase să se evapore. Şi-atunci am ieşit şi m-am şters cu nisip. S-a şters şi el cu nisip. Şi-am început să cântăm. Şi simţeam încet, încet şi din ce în ce mai real ceva rece. Era rece şi mă înţepa. Era roşu şi mă înţepa. Şi mi-am dat seama: mă iubea organic. Arterele hipertensionate începeau să crape. I-am zis: du-te dracului de împuţit! Dar nisipul se lipea de sângele picurat pe mine. Şi eram frumoasă. Şi mă miram. Şi-mi era frig şi eram frumoasă, purtam sânge asortat cu aur. Şi-mi era mai frig şi mai rece..şi nu ştiam ce era atât de rece, şi el era din ce în ce mai rece, din ce în ce mai rece, din ce în ce mai rece..a răcit urat,.. de tot…doar talpa i-a mai strănutat de câteva ori într-un spasm înţepenit. Şi eram din ce în ce mai frumoasă, din ce în ce mai roşie…iar el a rămas cu arterele uscate şi cu un strănut înţepenit în colţul tălpii drepte.
    Am plecat fericită pentru că eram frumoasă şi i-am spus: du-te dracului de împuţit! Bănuiesc că s-a dus.
    […]
    Stau şi mă mir, mă miruiesc mirându-mă. Ce piele, ce palmă, ce unghii, ce ochi, privire, urechi, genunchi, artere, coate, omoplaţi, ce miros. Miroşi a om sănătos.. Puţi de sănătate.
    Îţi şoptesc: du-te dracului de împuţit!; mă duc să înot!